Obiceiuri si traditii la Horezu
In acest sfarsit de saptamana am taiat pocul. Unde altundeva decat la Horezu la Romani, sus pe Neagota.
Am fost napadit de amintiri cand taierea porcului la Horezu era pur si simplu un ritual.
Cu o zi doua inainte se pregatea patul de busteni cat mai drepti fara noduri si cioate. Se facea o groapa destul de adanca intre busteni pentru a incapea cat mai mult jar.Erau asejati trei sau patru busteni de o parte si alta a gropii
In ziua fixata taierii porcului te sculai foarte devreme si faceai focul cu lemne foarte uscate de fag pentru a face cat mai mult jar.
Taierea propriuzisa se facea de catre un ,,meserias de traditie’’ajutat de trei patru vecini si prieteni.
Dupa taiere se parlea porcul in spatiul dintre busteni la jar.Trebuia sa te ,,lupti ”cu porcul intorcand-ul incetul cu incetul pana ce cocea soriciul.
Dupa curatirea soriciului si,,imbaiere cu apa calda’’ I se facea o,,frectie” ‘’ cu sare grunjoasa si se lasa la odihnit prêt de cateva minute bune sub un pled curat.
Obligatoriu i se facea smnul crucii in frunte cu un cutit ,urmat de urarea,sa-l mancati sanatosi.Dupa care urma transarea porcului .
Este de subliniat ca urarea este facuta cu ceasca de lut plina cu tuica fiarta cu putin piper.
Femeile imediat intrau in actiune cu o operatiune foarte importanta adica spalarea matelor.
Imediat slanina taiata in cuburi mai mari sau mai mici este pusa la topit neuitandu-se ca la final sa se adauge o ceapa pentru a da gust bun la untura.
Erau puse pe pirostrii vase mari cu apa si foc din belsug pentru a avea cat mai multa apa calda
La Horezu Ignatul mai intodeauna a gasit porcii taiati. Asta s-a datorat faptului ca in aceasta zona pregatirea a fost mai laborioasa si de mai lunga durata.Aproape toata carnea porcului de la capatana ,muschi ,,pecie’’oase cu carne pe ele,coaste carnatii nclusiv toba se afuma..
Tăierea porcului e un obicei vechi. E una dintre legăturile noastre cu trecutul, cu modalitățile ancestrale de procurare a hranei. Am sacrificat mulți porci în viața asta, împreună cu bunicul meu sau cu tata,
E drept, în copilărie nu mi-a fost ușor să văd că godacul care venea la gardul cotețului să-l scarpin pe spinare se transformă în tobă, table de slană și cârnați.
Am învățat de mic să respect asta, să nu batjocoresc mâncarea, să apreciez sacrificiul. Sacrificarea porcului s-a petrecut mereu repede și fără a abuza animalul și, în ceea ce mă privește, s-a lăsat mereu cu lacrimi mai mult sau mai puțin ascunse, indiferent de vârsta pe care o aveam.
Sper ca aceia care cumpără cotletul din supermarket sau de la măcelăria din colț să nu-i mai judece pe cei care taie porcii, catalogându-i drept barbari. Și cotletul din supermarket ori de la măcelărie a aparținut unui porc odată viu. Sper ca între accesele de prostie și cele de ipocrizie ale unui neam bătut de vânturi rele, să regăsesc rădăcina de bun simț, categoria de mijloc a oamenilor decenți, echilibrați, pentru care o viață curmată nu-i un trofeu de pus pe perete ori o ocazie de a fi amuzant pe seama morții. Decență e atunci când acorzi respect sacrificiului, după cum decent e să renunți de tot la carne dacă nu-ți convine ideea morții unui animal pentru ca familia ta să aibă ceva de pus pe masă, fără să te bați cu cărămida în piept pentru asta.
Ioan Maracine 22.nov. 2016
Lasă un răspuns