Trăsurile poştei au funcţionat până în secolul 20, fiind utilizate de poştă ca mijloc de transport de corespondenţă şi pachete, şi pentru transportarea de persoane. Sunt cunoscute şi sub denumirile de poştalion sau diligenţă, erau trase de unul sau mai mulţi cai şi erau conduse de un vizitiu. Diligenţa era o trăsură mare, acoperită, trasă de patru sau şase cai cu care se efectua transportul regulat de poştă şi călători pe distanţe lungi.Pe stampila comunei Horezu (Romaniul de azi) sau mai tarziu comuna Romani apare un surugiu cu o diligenta.Aceasta simbolistica nu este intamplatoare pentru ca la MS. Hurezi era statie de posta.In zilele noastre specialistii in heraldica au gasit de cuviinta ca diligenta sa apara pe stema municipiului Rm Valcea.Oare de unde s-au ,,inspirat’’ ? O litografie aflata in muzeul manastirii Hurezi arata o diligenta cu opt cai care urca spre manastire.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza care a trecut si a vizitat  MS. Hurezi a fost asteptat cu 40 de cai de schimb.

Carol I la venirea in tara de la Turnu Severin a trecut pela MS Hurezi tot intr-o diligenta.  Diligenta este o trasura inchisa, din lemn si metal, cu usi laterale prevazute cu geamuri, in care pot calatori, relativ comod, sase sau opt persoane. In fata se afla bancheta vizitiului. Sub bancheta era o lada in care se depozitau bagajele calatorilor. Deasupra diligentei se mai puteau pune bagaje sau pachete cu marfuri, destinate unor beneficiari care locuiau pe traseu. In spate mai era o bancheta, pe care mai puteau calatori inca trei sau patru persoane. Pretul biletului pentru aceste locuri era inferior celui pentru locurile din interior. Diligentele aveau patru roti de acelasi diametru,

Totul era bine orânduit, astfel încât nimic să nu stea în calea diligenţei. “Fiecare poştie avea grajduri încăpătoare pentru 40 până la 60 de cai. O pereche de cai nu erau 2 cai, ci 4 cai conduşi de un surugiu. Poştile aveau încăperile lor, pentru căpitanul poştii, pentru pasageri şi pentru surugii. Căruţele de poştă erau mici, de lemn simplu, fără legături de fier, cu osiile unse cu păcură; hamurile cailor, cu tot cu tacâmul lor, erau de ştreanguri cu gurile de chingă de sfoară bătută; nu se vedea fier nici la hamuri, nici la cărucior; erau numai lemn şi funii de cânepă. Ce cheltuială era cu poştele astea? Se dădeau în întreprindere pe termen de cinci ani şi, numai acei ce se mulţumeau a li se plăti de ţară 2 până la 2 1/2 lei de cal pe o zi şi o noapte, puteau lua distanţiile de drumuri ca să le speculeze. Grajdurile şi încăperile le făcea stăpânirea, o dată pentru totdeauna, iar furagiul, atelagiul şi căruţele erau în seama contracciului. Acesta primea de la Vistierie, pentru 40 de cai de poştie, 80 de lei pe zi, şi apoi toate se făceau de contracciu. Caii i se dedeau de către Stat o dată pentru totdeauna, iar când murea vreunul sau devenea invalid, se înlocuia de contracciu. Ştiţi cu ce se alegea contracciul la sfârşitul termenului de 5 ani? Cu 5-10 milioane profit; vorbesc de poştiile din toată ţara. I se plăteau de către pasageri, de fiecare 4 cai de poştie, 4 1/2 lei, de 8 cai, 9 lei, de 12 cai, 13 1/2 lei. Durata unei călătorii era dată de mai mulţi factori: starea drumurilor (abia după 1800 încep să fie de piatrăMai ieftin decât diligenţa era cu trăsură închiriată, pentru care plăteai caii de poştă şi bacşişul vizitiului la fiecare staţie